La pas prin Java!

Bye-bye Bali, hello Java, dupa o plimbare de cateva ore bune cu autocar plus ferry. Prima oprire in Java este intr-un mic sat, Probolinggo. De aici se pleaca spre Mount Bromo, un vulcan activ care fumega, in jur de doua ore cu dubita.

Prima noapte am ramas in Probolinggo, desi aveam optiunea sa urcam cu masina pana in Bromo – era intuneric, tarziu si parca era mai comod de ramas in sat. Prima schimbare – cobori din autocar si nici nu te poti auzi gandind pentru ca in apropiere, din doua megafoane bubuie ‘allah akbar’ like there’s no tomorrow. Traversam strada cu bagaje, catel, purcel, intr-un ‘tourism office’ unde un nene indian le combina si descombina pe toate, pentru un anume pret. Negociem pentru Bromo, dar nu lasa nimic – nu ne convine asa ca ne cazam peste noapte in sat, dupa ce am stat vreo ora pe net intr-un net caffe destul de damblagit.

Dis de dimineata ziua urmatoare – knock knock – ‘hello, you want tour, yes? I take you, make good deal, drive at bromo, see the volcano, beautiful, how much?’ Era prea devreme pentru mine asa ca negociatorul sef a fost Miruna, care ne-a scos un pret bun. Batut palma dupa indelungi dezbateri – ‘ok, now you come with me to my boss, to pay’ – ce sa vezi, his boss era chiar acelasi Indian, care a bagat asa putin coada intre picioare. Few hours later:


Hi-tech clock la cazare :)



Dupa o plimbare cu o dubita ce dubla rolul de local bus, pentru ca se opera destul de des si lua pe toata lumea de colo-colo, ajungem in Bromo. Ne cazam in cea mai ieftina treaba posibila – 80.000 Rupiah dubla, adica vreo 7 euro, adica 3,5 de caciula si urma ca ziua urmatoare sa ne trezeasca ghidul cu Jeepul la 4:00 dimineata, plimbare cu Jeepul in parcul national pana sus de tot pentru rasarit, dupa care plimbare la vulcan, pe care urma sa il si urcam, la pas.

Aceasta localitate, Bromo, nu va ganditi ca e un fel de Predeal, nici macar Azuga. La masa te poti delecta cu o sumedenie de tipuri de orez prajit, taitei prajiti, punct :) But it’s ok, e doar pentru o noapte.

As promised, la 4 fix baiatul cu jeepul era in fata cazarii, gata sa ne ia - inauntru mai era un cuplu, el din Myanmar, ea Indonezia. Frig de crapau pietrele - cel putin asa se simtea in sandale. In jur plutea un miros destul de puternic de sulf, de la vulcanul fumegand.










Discovery Channel, baby!




Aceasta este scula care ne-a carat pe munte - mai erau cateva zeci identice prin zona. Nu se poate urca cu altceva, drumul e foarte accidentat si chiar e indicat sa nu mananci inainte :)






Odata coborati la baza vulcanului, fel si fel de localnici oferind horseback ride pana la vulcan in schimbul a 50.000 Rupiah - hai 35 cu tocmeala, adica vreo 3.5 eur. Dar era dimineata, eram in putere, asa ca am ales autopicioarele. Ah, pute a sulf.








Aici nu doar ca pute a sulf, il simti in gat si simti sarat in gura in cateva minute :) In imagine e craterul vazut de pe buza, pretty cool.





Flota


Intelegerea cu acesti nene combinatozauri din Probolinggo includea si drumul inapoi in sat si de acolo drumul pana la urmatorul pit-stop – Jogjakarta, care avea sa dureze vreo 10 ore, cu minivan. Soferul cred ca era surd pentru ca tipam la el sa opreasca si mai degraba parea ca-l izbesc undele vocale decat auzea – macar mai era decat un italian cu noi, asa ca am avut liber la intins scaunul pe spate. Aer conditionat – ca si controlorii ratb, era dar foarte putin si nu facea fata – mai mult de forma asa.

Aceasta specie de 'nene combinatozaur' cred ca face deosebirea dintre un turist si un calator. Turistul are intotdeauna un pachet prestabilit, impreuna cu alti turisti, pe poteca batuta, pe cand calatorul colaboreaza cu specia sus-numita, nenea combinatozaur. Este prezent peste tot, tot timpul poti ajunge oriunde dintr-un loc, pentru un anume pret, deseori cu tocmeala. La prima vedere e ceva haotic, dar ei de fapt au ordinea lor, fiecare actiune, fiecare masina/vapor/jeep/ghid isi are locul in marele plan, just enough to get you through.

Asadar, dupa 9 ore de plimbare cu minivanul si o ora pauza de masa la un restaurant cu preturi pentru turisti elvetieni (de unde probabil transportatorii au o mica ciupeala), am ajuns in Yogyakarta / sau Jogjakarta cum ii spun indonezienii. Intrei stanga-dreapta si ti se spune ca nu ar fi mare lucru de facut acolo, decat de vizitat palatul sultanului si cele doua temple din apropiere - Prambanan si Borobudur. E un oras interesant de vreo 3 milioane de locuitori, capitala a provinciei cu acelasi nume. Este singura provincie din Indonezia care e inca sub guvernarea pre-coloniala. Adica monarhie in fruntea careia sta sultanul.

Acum, treaba cu templele - mi-am mai expus sentimentele referitoare la ele :) .. dar totusi am fost pana la Borobudur - cel mai mare templu budist din lume. Domn'le daca e cel mai mare din lume hai ca ma duc sa-l vad .. cam scump ce-i drept, 7eur drumul cu masina dus-intors + 12eur taxa de intrare (!!!). Bugetul meu pe o zi teoretic este 30eur, incluzand cazarea; deja s-au dus dracului 19, asa dintr-un foc. N-am dat nicaieri atatia bani, dar ce m-a enervat cel mai tare era ca pentru indonezieni accesul era 3000 Rupiah, comparativ cu 120.000 pentru straini. In fine, Borobudur:














In schimb, ca orice alta localitate indoneziana, Yogyakarta este un oras ieftin. Am stat in Malioboro, zona cu turisti din oras datorita numarului mare de hoteluri/hosteluri. Ulterior am aflat ca zona este si cartierul rosu al orasului, insa nu era cazul acum pentru ca ne aflam in plin Ramadan :) Nu e nimeni in baruri, cluburi, peste tot e liniste si pace. Am stat o noapte intr-o cazare cam nasoala, dar urmatoarele 4 am avut hotel curat, baie in camera, flori, palmieri si piscina la 11 eur/noapte loc in dubla, deci 5.5eur de caciula.

Dupa o scurta perioada de foamete pentru a reface bugetul dupa marele templu, nothing to do but hit the streets, talk to the people and relax.

Strazile au doua benzi pentru masini iar separat este o banda destul de lata pentru biciclete, motorete si acesti velo-taximetristi, cu biciclantzele tunate a.i. sa te plimbe de colo-colo. O plimbare medie costa cam 1eur. Majoritatea 'taximetristilor' le folosesc si pe post de pat/casa, pe langa job.








Palatul sultanului, care se poate vizita, servind insa si ca resedinta ilustrului conducator.


Colectiile de arta sunt gazduite in camere ce par sa fi fost candva toalete - not exactly Versailles

Paznicii au sabie, so don't get any ideas! haha ..



Si cum Indonezia se imparte intre cei care aleg sa mearga si cei care aleg sa fie carati, sultanul doar n-o sa-si umple talpile de bataturi.

Mai sus este Yono, a friendly local cu care am baut o cafea cand a auzit ca sunt din Romania :) Era profesor de sport, ii placea cricketul si mi-a aratat poze cu fata lui medaliata cu aur la o competitie locala de gimnastica. Primul om din excursia asta care nu l-a invocat pe Hagi prima oara, ci pe Nadia :)

Cand am ajuns in oras, nici n-am coborat bine din minivan pe strada ca ne-a si luat in primire Eddie, care ne-a plimbat pe la tot felul de cazari, foarte friendly, ne-a prezentat tot felul de tururi, etc etc. Cu siguranta avea o ciupeala peste tot, asa ca l-am intrebat si am aflat ca este 'walker'. 'I'm a walker' :)) - asa ca nomenclatorul acela de ocupatii si meserii a mai capatat un capitol odata ajuns aici.

In aeroport, la plecare, am aflat ca timpul se dilata in Yogyakarta. Aparent eram in anul 5110!


Urmeaza statia Kuala Lumpur cu halta in Perhentian, dupa care trenul se retrage.

Read Users' Comments (9)

 
toateBlogurile.ro VOTEZI la roblogfest 2011