"What happens In Amman stays In Amman"

Undeva de-a lungul istoriei, Iordania a lipsit de la ora in care s-au predat cursurile ‘trotuar’, ‘borduri’ si ‘pietoni’. E ciudat pentru ca unele cladiri au trotuar in fata lor, altele nu – iesi direct in strada. In capitala Amman, un oras de trei ori cat Bucuresti insa cu aproximativ acelasi numar de locuitori, nu este nimeni de gasit, asadar, pe strazi. Moneda – Dinarul Iordanian – da clasa atat dolarului cat si euro (1dinar=1.15eur). E interesant ca daca nu mai ai dinari, nu e musai sa cauti exchange office; aproape orice unitate comerciala accepta usd/eur si primesti rest in dinari, pentru ca peste tot este acelasi curs de schimb, pretty cool.

Mijlocul de transport preferat si uzitat intens este eternul taxi. Taxiurile galbene insa, pentru ca cele gri de la Al-Mumayaz sunt expensive. E de ajuns sa iesi in strada iar intre 2-5 minute inevitabil esti in taxi, iar o plimbare in medie costa 1.5-2 dinari.




Mai toate tarile arabe au traficul auto haotic dupa standardele noastre, insa aici se intampla ceva cu totul incredibil. Ai fi tentat sa crezi ca la scoala de soferi au cursuri de telepatie, pentru ca nu au nicaieri chestii inutile cum ar fi semne de circulatie sau semafoare. Si nu pentru ca nu si-ar permite – infrastructura per total e foarte bine ingrijita. In cate zile am stat in Amman nu am reusit sa inteleg cine, cum sau de ce are prioritate; e o ‘mica intelegere’ ce alimenteaza sarmul lumii arabe pretutindeni.

Am mai pasit prin tari musulmane, insa Iordania ocupa cu brio locul 1 cand vine vorba de conservatorismul localnicilor. Doamne fereste (sau Allah frereste, whichever works for you) sa te tii de mana pe strada; daca te pupi e deja blasfemie si risti sa fii batut cu pietre in piata publica. Nu domn’le, femeia la 4-5 metri in spatele barbatului, daca acesta este prezent. Daca nu, femeile in gasca, infasurate pana in dinti. Ok, femei ascunse in totalitate de fel si fel de panze, dar acum parca intrasem fara sa vreau pe usa unui fan-club Batman :). Insa Joker nu mai aparea ..

Cum ziceam, nimeni pe strazi. Populatia este atent concentrata in malluri (Amman Mall, Plaza Mall, Mecca Mall, etc). Cam asta reprezinta atractia principala. O plimbare prin centru mai adauga aparatului foto Citadela, Amfiteatrul Roman din vremuri demult apuse, Walakat Street (acest Magheru de Amman) plina cu magazine sau moscheea Abdullah I. Alte plimbari in cutia metalica pe patru roti te pot duce la Marea Moarta in vreo ora sau la Petra in trei ore.

Souk Jara, bazarul central - chestii colorate gata de ingerat

Amfiteatrul Roman(esc?)


Taximetristii – baieti simpatici

Sunt convins ca la urmatoarea generatie reproductiva, multi dintre copiii lor vor avea a treia mana conform genelor in continua evolutie a urmasilor nostri, deoarece nu am avut parte de taximetrist care sa nu vorbeasca la un telefon si un altul sa sune in draci; asta in timp ce trebuie sa schimbe vitezele si sa invarta volanul. Eh, cu volanul mergea, ca-l mai tineau cu burta sau cu pieptul. Ai crede ca pe langa taximetrie fac outsourcing pentru vreun call-center sau tranzactioneaza de zor la bursa.

Baiat politicos din fire, la urcarea in taxi zic ‘salaam alekum’ urmat de unde am nevoie sa ajung. Si de aici diverse scenarii. O data nici nu i-am mai spus ‘no Arabic, English’, am dat din cap si am zambit vreo 10 minute cat a durat cursa in timp ce el turuia acolo iar eu il aprobam intr-o veselie; mi se parea incredibil si nu aveam cu cine sa rad. Am platit la final si i-am zis ‘shukran’/multumesc abia abtinandu-ma sa nu rad. Altul a povestit tot drumul despre ‘deep love song’ ce-i umplea masina de poluare fonica si cele 8 foste sotii ale lui; data viitoare se insoara cu o straina, nu mai vrea Iordanience. Intr-o seara cautam bautura (care nu se gaseste asa in orice magazin) si cand a auzit baiatul ‘spirits shop’ – ‘spirits? ghosts?’ ‘hmm, no, to drink, spirits shop, alcohol’ ‘oh yes, ok ok I take you my friend’ J. Un alt baiat o rupea pe engleza dar cam slab la geografie si istorie – ‘where from?’ ‘Romania’ ‘hmm, yes, Romans very good fighters in our history’ – nu i-am mai zis ca Romania nu e Roma si ca nu i-am ocupat niciodata regatul, dar ne-am inteles ok.

Cand in Bucuresti ploua si e frig, la doar doua ore prin aer poti afla cum se simt gogosarii intr-un borcan cu muraturi, facand plaja la Marea Moarta. Trust me, e moarta moarta si isi trage numele plin de veselie de la faptul ca e atat de sarata incat nu traieste nimic in ea, asa cum am invatat la geografie in clasa a 6-a. La 33% nivel de salinitate, cand iesi din apa pur si simplu vezi sarea pe piele, iar daca nu faci dus imediat dupa apar tot felul de iritatii pe corp (celor mai sensibili, desigur, eu sunt antiglont). Aici poti alege un hotel cu felia sa de plaja privata, Amman public beach pentru tot poporu’ sau varianta de mijloc, ca Amman Beach Resort - intrarea e 15 Dinari cu acces la plaja, piscine, restaurant, magazine etc. Din Amman se poate inchiria microbuz Jett pentru inca 15 Dinari dus-intors.





Initial microbuzul opreste si la ‘baptism site’, unde baietii inventivi spun ca ar fi fost botezat Iisus si deci e loc de pelerinaj in toata regula, amenajat pompos. Culmea, o tara musulmana pana in crestetul capului scoate bani din obiective crestine. Daca stam putin sa cautam poate gasim si noi pe Lipscani casa in care si-a pierdut Mahomed virginitatea :) Bad joke, I know.

Microbuzul - piele & stuff, 1st class




Marea Moarta - sare la mal, 22cm, creste

Cum se ajunge?

- Direct cu Tarom pentru vreo 350-400 EUR, sau chiar in jur de 220 cand apar oferte ad-hoc;

- Bucuresti-Damasc la vreo 200 EUR, iar din Damasc shared taxi direct din aeroport; in functie de noroc poate dura doua ore pana la gasirea partenerilor de drum, dar pentru inca 12 EUR/10 Dinari esti in Amman in maxim trei ore, cu tot cu formalitatile vamale; exista si varianta autobuzului, insa dureaza mai mult, in special la trecerea granite siriene;

- Cea mai ieftina variant, cum povestea Imperator intr-un post, overland din Bucuresti via Istanbul-Aleppo-Damasc - dureaza mai mult, dar daca ai mai mult timp decat bani, merita.

Stomacul si papilele gustative cu siguranta nu se plictisesc, atat cand vine vorba de kebab sau shaworma cat si dulciuri. Dish-ul national se cheama ‘mansaf’ – carne de miel in iaurt fermentat si orez, asezate pe un aluat putin mai gros decat lipia mioritizata; am dat insa pas, nefiind mare fan miel. Cu 3-4 Dinari esti aranjat in stil oriental, fie ca optezi pentru fast-food, street food sau ceva gatit acasa.

'killed by lethal injection as per texas legislation'
'gased to death as per nazi beliefs'

Una peste alta nu e un loc in lumea araba in care miroase atat de bine ca in Istanbul la fiecare colt, nici la fel de agitat ca bazar/souk cum e Marrakech, dar este un loc plin de istorie (pe care insa deja v-ati obisnuit sa nu o prezint eu, altfel erati pe alt blog acum) si caracter pe care sper sa-l revad in curand, mai ales ca am sarit cu nonsalanta peste Petra :)

Salaam Alaikum!


Bonus - automatul de cafea de la OTP Sosiri :)
'the machine release rest', super

Read Users' Comments (15)

Si-am incalecat o sa ...

Si v-am spus povestea asa! Ultimul post din seria Asia Centrala & SE,
incununata de un lung zbor.


Intre insula din postul anterior si Kuala Lumpur sad 9 ore de autocar, asa ca ma indrept cu apratul foto plin, portofelul surprinzator de greu in urma proaspetei tranzactii insulare (bye bye playstation portable, it was good to press your buttons), cu ganduri mioritice si mai batran cu un an spre Kuala Besut, satul de unde se pleaca spre insula Perhentian si viceversa.

Sunt doua curse spre KL, una dis de dimineata 07:30, atent sincronizata cu barcile ce fac ture intre sat si insula, alta seara la 20:00 parca. Ajungem in statia respectiva, insa surpriza - nu mai sunt locuri pentru cursa de dimineata. Night bus only... asta e! Localnicii foarte funny si saritori, dornici de vorbit engleza, ne intorceau priviri crucis cand intrebam de McD/KFC (ne gandeam la retele wireless) insa am gasit si net. Am frecat menta vreo doua ore pana am luat o camaruta intr-un fel de guesthouse adiacent statiei pentru vreo 25 de ringgiti/ron.

Dupa un pui de somn si un dus, am plecat spre KL, iar in jur de 5 dimineata asteptam in fata unui hotel sa porneasca metroul:

Tips appreciated :p

Guess what? McDonald's NU te-asteapta mereu; sau uneori te-asteapta cu lanturi pe usa :)

Am ajuns asadar la aeroport, LCCT - Low Cost Carrier Terminal, pestera celor de la AirAsia, pentru zborul spre Londra-Stansted. Intr-un Airbus A340-300. Ca de obicei, toate bune si frumoase, inclusiv stewardesele. Am capatat o afinitate pentru stewardesele imbracate in rosu :) Serviciile excelente, no complaints, no trouble.

Doua mese incluse mai tarziu, nedormit (ca a fost lumina tot zborul) aterizam pe Stansted; bus pana in Luton; check-in la cel mai ieftin hotel (easy hotels) si totodata cea mai scumpa cazare din tot turul; somn de voie; taxi Luton Airport 5 lire; Blue Air - Bucuresti.
E un adevarat soc sa vii dintr-un loc in care tocmai ai dat 1 leu pe un sandwich iar in Londra e 10 lei, acelasi sandwich. Dar asta este, inainte cu poveste. Blue Air ne-a asteptat la aeroport cu o janghina de MD-82 inchiriata de la Jetran - ma uitam in sus si vedeam fire printre panouri, geamurile erau un fel de jeg intarit inca din paleolitic, zgariate, etc. Flight crew-ul era format dintr-o tanti cu alura vanzatoarei de la buticul din coltul blocului pe care-l avem cu totii si un nene semi-amabil nebarbierit. Eh, ce conteaza, puteai oricand sa cumperi un pliculet de 3 in 1 la doar 14 RON si te linisteai.

Am stat ceva ore prin avioane, asa ca m-am jucat si cu aparatul foto:






More anything? More everything!



Vecinii de vagon


Business Class. Well, maybe if you would've worked a bit harder...

Cateva kg de Europa pozata prin hublourile Blue Air, imagini usor alterate acasa





Turul in cifre

Am trecut prin 10 valute: leul greu, rubla ruseasca, torongul mongol, yuanul chinezesc, dolarul hong kong, dongul vietnamez, rupia indoneziana, ringitul malaezian, lira sterlina si nu in ultimul rand, euro cel de toate zilele. Din cate pot eu spune, in majoritatea locurilor vizitate dolarul american beneficiaza de curs mai bun decat euro contra monedei locale. Totodata tigarile sunt o moneda sociala deosebita - make friends with everyone - mai ales in Mongolia.

Distante parcurse in linie dreapta, fara a lua in calcul mersul pe jos de zi cu zi:

Tren:

Bucuresti - Moscova 1498 km
Moscova - Irkutsk 4200 km
Irkutsk - Ulan Ude 232 km
Ulanbataar - Beijing 1621 km
Beijing - Guangzhou 2115 km
Guangzhou - Nanning 505 km
Nanning - Hanoi 322 km
======================
total tren: 10493 km

Autobuz/duba/masina mica:

Irkutsk - Baikal/retur 120
km
Tur Rafting 230 km
Ulan Ude - Ulanbataat 438 km
Tur Mongolia 2000 km
Beijing - Badaling x2 500 km
Guangzhou - HongKong x2 280 km
Hanoi - Halong x2 300 km
Tur Bali 400 km
Sanur - Probolinggo/Bromo 310 km
Probolinggo - Jogja 313 km
Jogja - Templu x2 80 km
KL - Kuala Besut x2 630 km
Londra - Luton 47 km
========================
total roti: 5648 km

Barca (rafting, transport ferry)

tur ha long bay 150 km
ferry Bali - Java 3 km
kuala besut - perhentian x2 40 km
rafting Irkutsk 100 km
========================
total pe apa: 293 km

Avion:

Hanoi - Kuala Lumpur 2035
km
KL - Denpasar Bali 1991 km
Yogyakarta - KL 1551 km
Kuala Lumpur - Londra 10536 km
Londra - Bucuresti 2088 km
========================
total cu aripi: 18228
km


Grand Total: 34.562 km

Mi-am innoit garderoba de tricouri cu trei exemplare:

Si magneti, chopsticks, bani de tot felul si alte tampenii pe care le pastrez:



Pe masura ce avansam si verificam blogul, am ramas placut surprins sa vad numarul de accesari si multumesc celor care-l citesc; nu pot decat sa promit ca relatarile mele, pozele si locatiile asa cum le percep eu vor continua. Poate si retrospectiv, caci mai sunt in tolba, dar si viitoare destinatii - cat de curand, so stay tuned!

Read Users' Comments (11)

Perhentian - capat de linie; la mare, la soare

Kuala Lumpur, o stare generala de leneveala, umiditate mare si nerabdare sa ajungem pe insula. De aici trebuia sa ajungem in Pulau (= insula adica) Perhentian cu un anume autobuz. Dupa indelungi cercetari pe net, am aflat ca sunt doua autogari mari si late; in fine, cu o zi inainte am fost in recunoastere, am luat biletele sa fim siguri ca nu avem surprize, iar seara urmatoare eram cu bagaj, catel, purcel, playstation portable la Hentian Putra cu Steve din Tara Galilor asteptand frumusel autobuzul spre Kuala Besut, un mic sat de unde se ia barca pana pe insula.

10 ore si o pauza de pipi mai tarziu, la 6:30 a.m. eram in Kuala Besut, de unde ne si asalteaza un nene local cu bilete pentru prima barca. Ploua de rupea, dar avea sa se opreasca in vreo ora, numai bine cat sa facem plinul cu o cafea. Biletul de autobuz pana aici a costat 40 ringiti, adica tot atatia RON, one way, iar pe barca pana pe insula am mai dat 70 dus-intors, cam jumatate de ora. A fost super tare pentru ca a inceput usor si cand a iesit in larg 'i-a dat blana' cum s-ar zice, nu mai mersesem asa repede intr-o barca pana atunci.



In fine, era 14 septembrie, deci a doua zi dis-de-dimineata:

:) now this is where to celebrate a b-day

Insula noastra era impartita in felul urmator: pe o parte Long Beach (cica mai pentru petrecareti) si pe alta Coral Bay (la polul opus, mai pentru bosometi, corali, mai liniste, etc). Intre cele doua, jungla si o poteca pietruita, lata de vreun metru si jumatate. Cazarea noastra de data asta, ultima din lant, era fix in mijloc, intre cele doua plaje, fix in varful dealului. Camera dubla, curata, baie/dus proprii - 30 ringiti, deci 15 de caciula. Mi s-a parut super ieftin, mai ales pentru ca urmau 6 nopti aici. Cica tocmai au intrat in sezon ploios, desi nu a plouat in nici o zi. Se mai apuca noaptea uneori, insa nimic notabil pe timp de zi - soare all the way!




Pe parcursul sejurului pe insula, cerul dadea adevarate spectacole seara in partea vestica a insulei, cum voi ilustra in continuare :)

Aceasta este poteca dintre cele doua plaje ...

Si acolo printre bananieri si palmieri zace si cazarea, Tropicana Inn





Nu stiu cum sa zic altfel, dar nu este nimic de facut :) Decat sa stai la soare si sa te balacesti de dimineata pana dupa amiaza, iar seara sa mananci si eventual sa bei ceva pe Long Beach. Cam greu cu bautul pentru ca berea e minim 10 ringiti, deci 10 lei. Cea mai viabila optiune, cum ne-au aratat niste vecine britanice, era sa iei o sticla de vodka la doar 30 ringiti. Zis si facut. Ah, si am inchiriat si caiac de doua ori, m-am plimbat prin jurul insulei. Super tare! O liniste placuta, nu din aia apasatoare, o apa super limpede si curata, se vedeau toti coralii si pestii pe langa barca. Din cand in cand cate o plaja pustie neexploatata, cu palmieri aplecandu-se deasupra apei mai ceva ca salciile in Herastrau. De vis, ce sa mai. Din pacate nu am facut poze din caiac decat cu telefonul si nu am apucat sa le descarc.

Mancarea - ieftina si buna. Plateam zilnic aprox. 25 ringiti pe o portie mare de paste, burger + fries si cafea la o sg. masa. Ceea ce e bine. Ideea e ca trecand zilele mi-a intrat in cap ca e ieftin si bine, dar se tot adunau si mica mea problema era ca ramaneam fara bani. Adica fara ringiti, pe insula nefiind bancomate sau banci, evident :). In ultimele 3 zile se arata o iminenta nevoie de imprumut, urmand sa rambursez in Kuala Lumpur. Am platit si ultimele cazari si mai erau doua zile fara bani, cam nasol. Cand, ce sa vezi ...

Intr-o seara la cina, baietii de la terasa pe plaja pe care o frecventam imi remarca playstation-ul portable. Cum ca au si ei unul si ce se mai distreaza, ce s-ar mai juca in retea, blabla. Cred si eu, odata cu sezonul ploios astia se retrag toti intr-un sat de pescari si pana apar iar turistii alta distractie n-au. Buuun - unul mai sprinten 'you sell?' hmm, 'ok zic, 500 ringit'. Adica tot atatia ron, remember :) Eu il cumparasem chiar inainte sa plec in excursie de la cineva de incredere cu 450 RON, aproape neatins. L-am frecat, l-am jucat, am terminat 'n' jocuri, mi-am facut damblaua cu el, ce sa mai zic. Sta el se gandeste, dispare vreo 20 min. dupa care apare cu 450 ringiti si facem targul! Nu-mi venea sa cred ce noroc, oricum nu mai aveam nevoie de PSP acum ca eram la capatul calatoriei. I-am dat si incarcatorul si cablul de date, le-am facut un mic training, le-am aratat cum se pot juca in retea si vanzare buna, in pantecele Malaeziei. A fost cam plictisitor zborul de 14 ore la intoarcere fara PSP ce-i drept, dar asta este, unele lucruri dureaza prea putin.


Alta atractie - snorkeling & diving, care insa nu m-au atras. Swimming with sharks & stingrays, yeah, maybe some other time, thanks :)

Spectacolul continua pe plaja vestica






Ok - click pe poza si o sa-l vedeti mai clar, ditamai varanul. El si fratii lui umbla nestingheriti pe toata insula, in special pe poteca dintre plaje.



Fiecare cu grijile sale, na


In rest, wallpapere :)








Activitati de oameni maturi 'hai sa fac si o groapa ca doar e plaja'





Fiind extrasezon cica sezlonguri si umbrele la discretie, desi am preferat clasicul nisip. Sezlonguri sunt si in vama veche dar nisipul parca e putin altfel :) Cu internetul se ivea o mica problema caci costa 10 ringiti ora la wireless. Dar cu dibacie carpato-danubiano-pontica am rezolvat-o si pe asta. La Coral Bay era un complex cu bungalow-uri pentru salarii occidentale, care oferea si wireless pentru clientii cazati acolo. Pentru restul lumii, 8 ringiti ora. Am cumparat o ora odata, dupa care am retinut parola - pentru cine ajunge acolo, 0123456789 :)) Asadar, wireless la discretie, staff-ul nu prea cocheta cu limba lui Shakespeare, asa ca nu se deranja nimeni sa verifice daca sunt cazat acolo. 'Hmm, prea bea asta cafea aici zi de zi cate 3-4 ore, sigur sta la noi'.

In imagine - swimwear, muslim & non-muslim



Urmeaza lungul, luuuungul, luuuuuuuuuuuungul drum spre casa.
Urmatoarea baie in Vama Veche la vara cu usoare deosebiri fata de prezenta.

Read Users' Comments (2)

 
toateBlogurile.ro VOTEZI la roblogfest 2011